Caminito del Rey

 

Regina în teneși roz

M-am întors de ceva vreme dintr-o nebunie de vacanță unde m-am cățărat pe munți, am râs în hohote și m-am simțit așa cam de 30 de ani. Deși eu și cartea de identitate avem adevăruri diferite. Doar numere, cifre și atât. Dar diferite.Iar bucuria din sufletul meu este cam de 90-100...

Ce am căutat acolo?

Zbor luat din timp cu reducere mare București-Malaga-București, cazare, masă excelentă All Inclusive plus, transferuri și excursii opționale toate pregătite din timp de prieteni dragi care au ales să-și petreacă anii de pensie printre palmierii din Estepona, pe malul mării pe lângă niște piscine.

Iar din peisaj nu lipsește Jose, grădinarul (citez: “ o fi rău să stau să văd de la balcon cum tunde Jose gazonul în loc să caut oameni pe care să-i rog să-i plătesc? Indiferent cât le-aș da cu ora sau cu ziua tot îmi strică mașină de tuns iarbă sau tund cu cărări în zig zag din cauza de țuici? ”)

Una dintre “opționale” a fost Caminito del Rey sau Calea Regelui, despre care mă documentasem binișor înainte de plecare și pentru care luasem bilete on line cu câteva luni bune înainte. Munte, apă, aer curat, ce să-mi doresc mai mult? Defileul Gaitanes în Zona Ardales/El Chorro din Andaluzia.

Am lăsat mașina în parcare, am intrat prin Ardales și am ieșit prin Alora de unde am luat autobuzul către parcare. Biletele le-am luat din autobuz, am așteptat cam 20 de minute până a venit.

Am intrat printr-un tunel scurt apoi am mers cam 1,5 km pe lângă albia râului Guadalhorce până la intrarea în canion.

Nu am avut ghid, am fost de capul nostru și am făcut cam 3 ore cu stat, respirat aer de munte, căscat gură la frumuseți, minunat cu voce tare, făcut poze și comentat.

Din nou, pe lângă starea de bine pe care mi-o dă muntele și Mama Natură (cu majuscule așa vreau eu să scriu) în general, durerea și frustrarea mă însoțesc gândind câte frumuseți asemănătoare avem și noi și nu sunt puse în valoare.

Caminito del Rey este un canion, așa cum avem și noi în munții noștri, numai că acesta a căpătat o poveste, a fost amenajat și a mai căpătat multă și serioasă organizare pentru a fi vizitat. M-am documentat  înainte de plecare și m-am pregătit cu haine și încălțăminte corespunzătoare (după mintea mea).

            

 

 

Ei și când ajungem noi la intrare, avem norocul să prindem în față noastră un autocar care tocmai ajunsese cu vreo 60 de persoane, stăm după ei la coadă la toaletă  care este înainte de intrare apoi personalul de la Caminito ne organizează frumos pe două rânduri, cei cu ghid grup organizat și ceilalți ca noi... de capul lor dar documentați bine încă de acasă. Deci scăpăm și intrăm înaintea celor mulți.

Plătim, ne luăm protecția (super ideea, o cască din aceea de unică folosință peste care puneai căștile mari de protecție) și când să intrăm pe traseu o fată tânăra și frumoasă care se plimba printre noi mă trage deoparte și îmi spune în engleză că încălțările mele nu sunt potrivite și eu nu intru pe traseu. Haaaa… poftim? O întreb de mai multe ori dacă glumește, îmi spune că nu și când încep să realizez cât este de serioasă încerc să găsesc soluții…. Îi explic eu că tocurile alea mici de la ghete nu mă deranjează, că sunt sportivă, că urc munți în ele pe acasă, …... că știam ce ne așteaptă și că acelea sunt ghetele mele de excursie…. Degeaba. Răspuns final … NU!

      

Explicația, din nou dureroasă și frustrantă pentru că ei pot și noi nu …Biletul de intrare include o asigurare cu anumite condiții care trebuie îndeplinite și eu nu le îndeplineam. Clar, fără discuții.

        

Ai mei, gașca veselă, convinși fiind că eu negociez culoarea căștii, erau la capitolul -selfie cu  căștile în diverse poziții-  și se distrau copios.

-"Cere albă… cere albă să fim asortați în poze“.

Mai aveam un pic să încep să plâng… fără glumă, de furie că am ajuns până acolo și o să rămân la intrare ca pițipoancele cu tocuri venite să facă selfie la poalele muntelui pentru instagram și că ăștia trei norocoși o să vadă minunățiile fără mine.

Și vine fata frumoasă, mă ia de mâna și mă duce într-o baracă/birou/depozit ce o fi fost și îmi arată mai multe cutii cu încălțăminte așezate pe numere în rafturi. Râde la mine și spune că nu sunt singura și că ei sunt pregătiți și pentru asta și are să-mi dea numai la 20 de euro o pereche de teneși mărimea mea ….

Ce să fac? Alternativa era să stau în mașină câteva ore sau pe malul lacului până se întorceau ei de pe traseu. Așa că, Anca încălțată cu o splendoare de teneși roz, cu ditamai ghetele de munte îndesate în geanta de pe umăr și echipată cu cască, albă desigur, apare fericită alături de grup iar ei în hohote de ras …. De ce? Pentru că:

1. Nu îmi plac teneșiiiiiiiii! Nu știu să merg cu ei … și aveam de mers trei oreeeee și apoi îmi aminteau de teneșii de Finca cu care erau încălțați toți — dar toți, de la nebunul satului Sclipici până la doctor și preot   — dintr-un sat cunoscut mie de lângă Drăgășani. Acolo era fabrică Finca și își “cumpărau” ușor pentru că acolo lucra toată suflarea.

2. Nu îmi place culoarea rooooz! Sau mă rog nu rozul acela …

3. Nu aveam chef să car în spate prin canioane chiar cu nume de regi fiind, ghetele mele de pițipoancă.

Am plecaaaaat uraaaa, iar pe traseu, careva dintre ai mei m-a strigat “ Regina în teneși roz” pentru că neștiind să merg fără un pic de toc acolo … călcam rar și drept ca o regina și cum eram pe Calea Regelui despre care nu înțelesesem noi de la început de ce venea singur prin prăpăstiile astea...așa mi-a rămas numele toată vacanța.

Povestea cu teneșii are și un tâlc. L-ați prins voi dar mă simt mai bine dacă îl și scriu cu cuvinte.

Oamenii ăștia, pe lângă că au amenajat și apoi reamenajat cu poteci betonate, balustrade, platforme de sticlă peste prăpăstii și poduri suspendate un canion pe care putea să meargă orice silfidă cu tocuri - adică eu(wink)  dar nu i se dă voie pentru siguranța ei, fac bani din asta și știu să facă reclamă până și pe teneșii roz pe care îi vând. Teneșii mei au o etichetă cu sigla Caminito del Rey că să-mi amintească de ei.

Și nu i-am mai purtat, îi pun în vitrină cu suveniruri că sunt prea rooooz….

        

Concluzii( ale mele și doar ale mele):

Mergi pe Caminito, cu ghid, fără ghid cum vrei tu. Ai peisaje surprinzătoare pe care poate nu le poți vedea dacă nu ai un loc amenajat ca acesta. Adică poteci agățate de stânca și poduri la înălțimi amețitoare. Și mergi pe urmele unui rege nebun care era denumit așa doar pentru că a avut curajul să facă ce alții nu făceau.

Încalță-te așa cum scriu ei acolo ca să nu ajungi cu 20 de euro în plus Regina în teneși roșii (așa mai erau în depozit) și apoi să-i pui în vitrina cu suveniruri.

Chiar și cu ghetele de munte îndesate în geantă și cărate trei ore pe umăr, tot frumos a fost. Zâmbet dovadă mai sus :) 

Hola!

 

 

Găsești pachete cu avion inclus pentru Costa del Sol – Spania - AICI

Găsești cazare în Malaga- Costa del Sol -Spania- AICI

 

Preluat parțial din propriile postări de pe AmFostAcolo.